Trei tulpini, trei nume

Stejarul lui Negru e cel cu scorbura la răsărit

Andrei Cojocaru le spune pe nume de când era ucenic la un pădurar bătrân, Vasile Negru, mort în 2006. Primul stejar, dinspre potecă, e Stejarul lui Negru. Are o scorbură la răsărit, în care Maria Lungu a găsit o dată o sticlă cu un bilețel ilizibil. Bilețelul s-a muiat de ploaie. Andrei l-a pus la uscat pe prispă și nu s-a mai putut citi nimic, în afară de o cifră: 7.

Al doilea se numește Geamănul, deși nu e geamăn cu nimic. E doar mai drept. Doina se sprijină de el când își leagă șireturile. Al treilea, mai retras, e Mutul, pentru că ciocănitoarea nu bate în el. Andrei zice că lemnul e prea viu. Ciocănitoarea bate în schimb în Geamăn, mereu la aceeași înălțime, și a lăsat un cerc de găuri pe care Ursu le miroase de fiecare dată.

În 2018 o furtună a rupt o creangă din Stejarul lui Negru. Creanga stă și acum la pământ, neagră, și pe ea cresc ciuperci pe care Andrei nu le culege. Spune că sunt ale pădurii, nu ale duminicii. Maria le fotografiază și le arată sorei în autobuz, la întoarcere spre Chișinău. Doina se uită și dă telefonul înapoi.

Numele nu sunt scrise nicăieri pe scoarță. Andrei le-a spus o dată, tare, ca Maria să le țină minte, și de atunci le repetă doar dacă cineva întreabă care e Mutul. Mutul e cel pe care nu-l vezi din prima, pentru că Geamănul stă în față.