Pe unde fagului îi stă trunchiul

Înapoi se merge mai încet, pentru că Ursu mai vrea la apă

Întoarcerea nu repetă poteca. După izvor, Andrei Cojocaru o ia pe sub fagul căzut, pe partea unde scoarța e uscată, și iese într-o poiană mică pe care vara o acoperă urzicile. Maria Lungu trece prin urzici cu pantaloni lungi. Doina rămâne pe trunchi până i se spune că urzicile s-au terminat. Nu s-au terminat niciodată de tot.

În poiană nu e bancă. Andrei a vrut să pună una în 2020 și s-a răzgândit, pentru că o bancă aduce oameni care lasă hârtii. Poiana rămâne un loc în care te oprești în picioare. De acolo se aude, când vântul bate spre Lozova, drumul de sub deal, nu pădurea.

Ursu se întoarce de două ori la izvor. A doua oară vine murat pe burtă și Doina îl șterge cu un șervețel care nu ajută. La casa pădurarului Andrei le dă apă din lighean, nu din izvor, și își pune cizmele la loc pe prispă, cu talpa în sus, ca noroiul să se usuce până marți.

Maria numără de fiecare dată minutele până la autobuz și de fiecare dată greșește. În 2023 au pierdut cursa de la cinci și au așteptat-o pe cea de la șase, pe banca de la magazinul din Lozova. Andrei nu i-a condus. A rămas să închidă poarta, pentru că Ursu învățase să o deschidă cu nasul.